EVENIMENT
VIDEO. Numărătoare inversă pe Drumul Expres Tureni. Mobilizare MASIVĂ pentru deschiderea circulației în iulie
Se apropie finalul uneia dintre cele mai așteptate investiții din județul Cluj. Drumul expres care va lega Autostrada A3 de DN1, în zona Tureni, este aproape gata, iar autoritățile anunță că cei 5 kilometri de drum nou vor fi dați în folosință în luna iulie 2025.
Lucrările la drumul expres de legătură dintre Autostrada A3 și DN1, în dreptul localității Tureni (DEx4), avansează rapid, cu un stadiu fizic de execuție de 96,5%. Potrivit autorităților, cei 5 kilometri de drum nou vor fi deschiși circulației în luna iulie 2025.
Pe șantier sunt mobilizați în prezent peste 520 de muncitori și 300 de utilaje, care lucrează la finalizarea ultimelor detalii ale proiectului. Drumul expres va avea un rol esențial în fluidizarea traficului între Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Național 1, oferind o alternativăla traseele actuale, adesea aglomerate.
Investiție de peste jumătate de miliard de euro
Pe traseul drumului de legătură au fost construite 7 poduri și viaducte, inclusiv un viaduct spectaculos peste Valea Racilor, amplasat la kilometrul 4 al traseului. Acesta are o lungime totală de 258 de metri, cu 6 deschideri.
Valoarea contractului se ridică la 562,61 milioane de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport (PT).
Se apropie finalul uneia dintre cele mai așteptate investiții din județul Cluj. Drumul expres care va lega Autostrada A3 de DN1, în zona Tureni, este aproape gata, iar autoritățile anunță că cei 5 kilometri de drum nou vor fi dați în folosință în luna iulie 2025.
Lucrările la drumul expres de legătură dintre Autostrada A3 și DN1, în dreptul localității Tureni (DEx4), avansează rapid, cu un stadiu fizic de execuție de 96,5%. Potrivit autorităților, cei 5…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
SPAP Sebeș: lucrări de reparații în Parcul Tineretului. Anunț pentru locuitorii de pe Aleea Parc și Aleea Lac

Primăria Municipiului Sebeș, prin Serviciul Public de Administrare a Patrimoniului, anunță că se vor desfășura lucrări de reparații la lacul din Parcul Tineretului.
Lucrările se vor desfășura în perioada 25 – 28 iunie 2025, între orele 19.00 și 6.00.
Intervențiile vor avea loc noaptea, tocmai pentru a nu perturba activitățile de zi din parc.
Însă este posibil ca în această perioadă să se audă zgomote provenite de la utilajele și autospecialele folosite.
”Ne…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Acțiune a Poliției la Cugir, cu sprijinul jandarmilor. Persoane și mașini verificate în trafic. Sancțiuni aplicate

La data de 23 iunie 2025, în intervalul orar 18.00-22.00, Poliția Orașului Cugir a organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza orașului, care a avut drept scop prevenirea și combaterea evenimentelor ce pot afecta siguranța cetățenilor.
În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 182 de verificări de persoane, au fost verificate 17 autovehicule și au fost constatate 13 abateri de natură contravențională, dintre care 7 la Legea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Transferuri la „U” Cluj pentru sezonul 2025-2026 – cine a venit şi cine a plecat. Alb-negrii au luat o „aripă” de la CFR

Transferuri la FC Universitatea Cluj pentru sezonul 2025-2026. Până acum, clubul alb-negru nu a cheltuit nimic pe sume de transfer şi a adus jucători în valoare toală de 1, 45 milioane de euro.
Cea mai recentă venire este cea mijlocaşului Ioan Bârstan (21 de ani) care a început fotbalul profesionist la Şcoala „Ardealul”, iar ultima echipă pentru a jucat a fost Unirea Ungheni. Bârstan este transferat de „U” de la rivala CFR Cluj, pentru care nu a prins însă…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea în luna iulie 2025. Zile deosebit de calde în ”luna lui Cuptor. Prognoza meteo pe patru săptămâni

Vremea în luna iulie 2025. Vor fi zile deosebit de calde, atât la finalul lunii iunie, cât și în ”luna lui Cuptor”. Temperaturile vor depăși frecvent 33 de grade Celsius.
Cel mai cald va fi în perioada 24-26 iunie, respectiv 1-6 iulie, când maximele ajung la 37-38 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi ridicat.
Precipitații vor fi puține….
Citește mai mult pe Alba24.ro