Connect with us

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Profesorii clujeni au plecat la București pentru a protesta față de măsurile fiscale propuse de Guvern

Publicat

Duminică dimineață, sindicaliștii din învățământul clujean au pornit spre București pentru a participa la protestul anunțat pentru luni, 7 iulie, în fața Parlamentului. Acțiunea este organizată în semn de nemulțumire față de măsurile fiscale propuse de Guvern.

Plecarea sindicaliștilor din Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean a avut loc la ora 10:00, din Piața Ștefan cel Mare (zona Clădirii Roșii) din municipiul Cluj-Napoca.

Transportul către Capitală se face cu autocare puse la dispoziție de organizațiile sindicale. Pe traseu vor fi preluați și membri ai sindicatelor din localități precum Turda, Huedin și Câmpia Turzii.

Sindicatele din Educație vor protesta luni în fața Parlamentului

Sindicaliștii din Educație vor protesta luni la Parlament față de măsurile fiscale propuse de Guvern, a anunțat vineri președintele Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hancescu, citat de Agerpres.

„Protestul de luni este la Parlament, având în vedere că Guvernul va angaja răspunderea în Parlament. Este firesc să fim în fața Parlamentului luni. Era programat protestul la Guvern. Avem aprobare și pentru Parlament. Am fost prevăzători. (…) După cum văd că stau lucrurile, este foarte probabil în 8 septembrie deschiderea anului școlar să fie în stradă în București și în toate orașele din România. În premieră în ultimii 35 de ani facem o altă deschidere. Profesorii sunt cu elevii în stradă. Să dăm un semnal nu doar pentru România, ci și pentru celelalte țări”, a afirmat Simion Hancescu.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a spus că vor fi stabilite cu membrii de sindicat celelalte măsuri de protest care pot fi declanșate.

„Ne pregătim pentru începutul anului școlar. Adică, în momentul în care colegii noștri vor veni în școli de la 1 septembrie, vom stabili foarte clar celelalte măsuri de protest care pot fi declanșate cu o acțiune de mare amploare pe data de 8 septembrie și bineînțeles nu excludem absolut nimic, chiar și greva generală. Colegii noștri vor decide”, a spus Nistor.

Profesorii, nemulțumiți de mărirea normei didactice

Cei doi lideri de sindicat au subliniat faptul că deși s-a semnat contractul colectiv de muncă, nu înseamnă că nu se mai pot organiza proteste.

„Măsura creșterii normei didactice este iresponsabilă, este cinică și va bulversa un întreg sistem pe o miză financiară nesemnificativă. Suntem în data de 4 iulie, când aproape întreaga mișcare de personal este încheiată. Mai avem doar concursul de titularizare în data de 15 iulie”, a spus Hancescu.

În opinia sa, mărirea normei didactice este o măsură cinică, pentru că va da „peste cap” întregul sistem de învățământ.

„O școală care are 20 de profesori acum li se mărește norma didactică cu două ore. Automat apar încă două ore. Problema este că acest surplus se va regăsi la fiecare profesor. Ce faci cu ei, că nu au la plata cu ora? Pentru cele două ore unde îi trimiți ? Îi trimiți la o altă școală situată la o distanță apreciabilă”, a explicat liderul de sindicat.

Mărirea numărului de elevi la clasă și plata cu ora

Potrivit acestuia, mărirea numărului de elevi la clasă înseamnă că automat vor apărea clase „mai puține” care au nevoie de niște profesori.

„Pe acele formațiuni de studiu au fost stabilite încă de anul trecut, au venit niște oameni. Îi anunți că de fapt trebuie să plece. Lucrurile sunt extrem de grave”, a arătat Simion Hancescu.

El a spus că o altă măsură care va provoca „mari probleme” este schimbarea modului de plată la plata cu ora:„La plata cu ora schimbăm filosofia și împărțim în așa fel încât să fie doar 45% din valoarea unei ore pe care o ai în norma de bază”, a afirmat sindicalistul.

Hancescu a afirmat că măsurile fiscale propuse de Guvern vor „sufoca” sistemul de învățământ.

„Așa cum stau lucrurile, tot acest pachet amplu va sufoca învățământul, va face implozie. Sunt prea multe măsuri venite peste noapte care să poată fi suportate de către sistemul de învățământ”, a mai arătat liderul de sindicat.


Duminică dimineață, sindicaliștii din învățământul clujean au pornit spre București pentru a participa la protestul anunțat pentru luni, 7 iulie, în fața Parlamentului. Acțiunea este organizată în semn de nemulțumire față de măsurile fiscale propuse de Guvern.

Plecarea sindicaliștilor din Sindicatul Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean a avut loc la ora 10:00, din Piața Ștefan cel Mare (zona Clădirii Roșii) din municipiul…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Cazier judiciar 2025: cum se poate obține documentul online. Procedura și acte necesare. Date oficiale

Publicat

programul ”euro 200”: când primesc elevii și studenții bonuri valorice

Cazier judiciar 2025: Certificatul de cazier judiciar poate fi obținut și online, fără ca solicitantul să mai stea la coadă la ghișeu. Această opțiune este disponibilă prin platformele ghișeul.ro și hub.mai.gov.ro, pentru persoanele fizice, de cetățenie română.

Potrivit Poliției Române, cetățenii au la dispoziție două mecanisme de acces pentru obținerea certificatului de cazier judiciar electronic:

prin platforma hub.mai.gov.ro

Solicitanții vor completa un formular…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. Accident la Jucu de Sus, județul Cluj. Două femei au rămas încarcerate. Intervine elicopterul SMURD

Publicat

elicopter smurd accident 2 1.png






Un grav accident rutier a avut loc miercuri la Jucu de Sus. Echipajele ISU Cluj intervin la fața locului pentru salvarea a două femei, rămase blocate într-un autoturism.

Potrivit primelor informații, cele două victime sunt conștiente, însă este necesară intervenția echipajelor de descarcerare pentru a le extrage în siguranță.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Drumeții și trekking – descoperă trasee montane spectaculoase (P)

Publicat

drumeții și trekking – descoperă trasee montane spectaculoase (p)

Dacă ești o persoană activă și pe deasupra, îți place și natura, atunci drumețiile sunt cu siguranță printre activitățile tale preferate. În acest articol, îți arătăm câteva lucruri despre drumeții și trekking. Vei observa că există diferențe notabile între cei 2 termeni, deși în unele situații pot însemna același lucru. Dar revenim imediat la acest aspect.

Tot în articolul de astăzi, îți mai recomandăm câteva trasee montane din România. Dacă nu le-ai parcurs…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Programări online pentru consultații în policlinica Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia. Ghid pentru pacienți

Publicat

programări online pentru consultații în policlinica spitalului județean de urgență

Pacienții Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia au la dispoziție, în continuare, platforma de programări online pentru consultații în cadrul policlinicii.

Programările online se realizează accesând portalul spitalului: https://portal.spitalalba.ro/Programari-Online..

Cum se face programarea

Potrivit unui comunicat din partea SJU Alba, pacienții trebuie să selecteze perioada (doar luna în curs și luna următoare) în care doresc să realizeze programarea, specialitatea,…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe
OSZAR »