Connect with us

EVENIMENT

Cum se vor desfășura slujbele în interiorul bisericilor: Distanţă de 2 m în orice direcţie între credincioşi; la spovedanie vor purta mască şi preoţii

Publicat

Păstrarea unei distanţe de 2 metri în orice direcţie între credincioşi, obligativitatea folosirii măştilor de protecţie pentru preoţi şi credincioşi la spovedanie şi pentru toţi participanţii la slujbe.

Excepţie fac slujitorii bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană, se se află ître noile îndrumări bisericeşti transmise, miercuri, de Cancelaria Sfântului Sinod.

Vezi și REGULI pentru slujbele de Crăciun la biserici

Totodată, pardoseala, stranele şi obiectele liturgice vor trebui să fie curăţate înainte şi după terminarea slujbelor.

Citește și HARTA ACTUALIZATĂ: Județele unde MASCA de protecție este OBLIGATORIE și în spațiile deschise. LISTA stațiunilor de pe litoral

Având în vedere că, din 17 iunie, o serie de limitări şi interdicţii care privesc viaţa cetăţenilor încetează, în consultare cu autorităţile de stat competente, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unităţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din ţară, privind participarea credincioşilor la sfintele slujbe în interiorul şi în exteriorul lăcaşurilor de cult:

*Accesul credincioşilor în lăcaşurile de cult

Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice din timpul săptămânii, din duminici şi sărbători se săvârşesc în interiorul bisericii, accesul realizându-se în aşa fel încât între credincioşi să fie o distanţă de 2 m în orice direcţie (4 mp pentru fiecare credincios). Dacă numărul credincioşilor este mai mare decât spaţiul interior disponibil, ceilalţi credincioşi vor asculta slujba stând în exteriorul bisericii, slujba fiind transmisă la difuzoare sau clericii vor săvârşi slujba în aer liber (în curtea bisericii).

Pentru credincioşii care urmăresc slujba în exteriorul bisericii, distanţa între ei va fi de 1,5 m în orice direcţie.

În interiorul bisericii, folosirea măştilor de protecţie este obligatorie pentru toţi participanţii la slujbe, cu excepţia slujitorilor bisericeşti care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană.

Lăcaşurile de cult vor fi deschise zilnic credincioşilor pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoţii slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioşilor privind Spovedania, Împărtăşania individuală şi citirea unor rugăciuni pentru diferite trebuinţe. Astfel, se va evita aglomeraţia credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

Persoanele care au acces în biserică, pentru rugăciune individuală şi Spovedanie, în afara perioadelor în care se desfăşoară slujbe în biserică, vor respecta distanţa de 2 m, aşteptând pe un singur rând. Distanţa de 2 m între două persoane urmează a fi respectată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei.

„Persoanele având COVID – 19, persoanele care prezintă simptome de infecţie, persoanele aflate în carantină, precum şi persoanele care au avut contact cu o persoană infectată nu pot intra în biserică şi nici nu pot participa la vreo slujbă, acestea fiind rugate stăruitor să rămână acasă, pentru a nu răspândi boala. Însă, pot urmări slujbele acasă prin intermediul televiziunii sau internetului. Spovedirea şi Împărtăşirea acestor persoane se va face la domiciliu sau la spital, cu respectarea tuturor reglementărilor sanitare aplicabile”, precizează sursa citată.

De asemenea, nu se permite accesul în lăcaşul de cult persoanelor care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

Ordinea, disciplina, igiena şi respectarea acestor măsuri vor fi asigurate prin angajaţi sau voluntari desemnaţi ai bisericii respective.

Spovedania credincioşilor şi citirea unor rugăciuni pentru aceştia în biserică se vor programa din timp, spre a evita aglomerările de persoane. „Atât preotul duhovnic, cât şi credinciosul care se spovedeşte vor utiliza mască de protecţie şi vor menţine distanţa fizică sanitară de 2 m. Se recomandă, date fiind dimensiunile reduse ale majorităţii bisericilor şi caracterul secret al Spovedaniei, ca în biserică să rămână doar preotul şi penitentul”, se stipulează în document.

Credincioşii ortodocşi români care nu pot participa fizic la slujbele Bisericii pot urmări Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe liturgice oficiate în Catedrala Patriarhală la posturile Trinitas TV şi Radio Trinitas ale Patriarhiei Române sau prin posturile care preiau transmisia.

*Folosirea spaţiului liturgic

La intrarea şi ieşirea din biserică să nu fie necesară atingerea/prinderea uşii cu mâna. Acolo unde este posibil, uşa de intrare trebuie să fie diferită de cea de ieşire, pentru a se evita intersectarea credincioşilor.

La intervale de patru ore, potrivit dispoziţiilor autorităţilor, lăcaşul de cult urmează a fi bine aerisit.

La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluţii de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră în biserică îşi va dezinfecta mâinile.

Până la normalizarea situaţiei, nu se vor organiza agape în biserică sau în spaţiile anexe ale acesteia.

La pangarul bisericii va sta o singură persoană, care va purta mască de protecţie şi mănuşi. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioşii din biserică. Ca măsură de siguranţă (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spaţiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.

Pentru accesul la lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane prin păstrarea distanţei fizice de 2 m.

*Desfăşurarea slujbelor, reguli pentru săvârşirea Sfintei Liturghii

Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor curăţi înainte şi după terminarea slujbelor, iar stranele şi pardoseala vor fi, de asemenea, curăţate.

„Activitatea social-filantropică sau caritabilă a parohiilor şi mănăstirilor se va adapta la noile nevoi sociale şi medicale, respectiv sprijinirea persoanelor care nu se pot deplasa în vederea aprovizionării cu alimente sau medicamente, dar cu respectarea tuturor măsurilor de igienă şi protecţie stabilite de autorităţi. Măsurile prezente au ca scop să protejeze propria noastră sănătate şi sănătatea celor din jurul nostru. Viaţa şi sănătatea sunt daruri de la Dumnezeu, dar noi avem datoria de a le apăra şi cultiva cu responsabilitate permanentă”, mai precizează Cancelaria Sfântului Sinod. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Start la admitere la cea mai mare universitate din România, UBB Cluj-Napoca. Sunt peste 18.000 de locuri disponibile

Publicat

ubbu 4 e1716798593126.jpg






Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a dat joi, 10 iulie 2025, startul primei sesiuni de admitere pentru anul universitar 2025-2026, cu peste 5.500 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu care vor să se înscrie la facultate, peste 10.000 de locuri în regim cu taxă și aproximativ 3000 de locuri pentru învățământ la distanță și cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Apel la voluntari pentru curățenie la stația meteo Vlădeasa: „Un pas mic, dar important pentru restart”

Publicat

canaba vladeasa incendiu.jpg






După incendiul care a distrus în 24 iunie stația meteo de pe Vârful Vlădeasa, din județul Cluj, salvamontiștii și prietenii muntelui fac un apel la comunitate.

Sâmbătă, pe 19 iulie, se organizează o zi de muncă voluntară pentru curățarea zonei afectate de focul de la stația meteo Vlădeasa. Acțiunea este deschisă tuturor celor care vor să dea o mână de ajutor la refacerea uneia dintre cele mai importante…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj scoate la concurs trei posturi vacante. Vezi pozițiile și cerințele pentru fiecare

Publicat

aeroport angajari.jpg






Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj face angajări. Trei posturi sunt scoase la concurs în luna iulie 2025, toate cu contract pe perioadă nedeterminată.

Candidații interesați pot aplica pentru poziții din zona operațională, iar fiecare selecție presupune parcurgerea mai multor etape, inclusiv probă scrisă și interviu. Cei care vor să facă parte din echipa celui mai mare aeroport regional din…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Anul 2026, instituit ca „Anul Nadia Comăneci”. Legea, promulgată de președintele Nicușor Dan

Publicat

anul 2026, instituit ca „anul nadia comăneci”. legea, promulgată de

Președintele Nicușor Dan a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind instituirea anului 2026 ca „Anul Nadia Comăneci”, a informat Administrația Prezidențială.

Potrivit legii, se desemnează Comitetul Olimpic și Sportiv Român ca instituție coordonatoare a întregii activități derulate pe perioada anului 2026. Acesta va elabora un calendar cu activități sportive și educative care va fi transmis autorităților naționale și misiunilor diplomatice și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe
OSZAR »